marți, 14 iulie 2009

Manifestul turbarii

Rant / Chuck Palahniuk

Prima lectura: 15-30 iunie

Exista si literatura manifest. Spune lucruri dureroase, taioase, abrupte, cu cinism, ironie ireverentioasa extrema, si sarcasm. De ce nu?

Cum te simti citind asta? Pai nu intr-un fel revolutionar, dar nici total dezamagit de viata si lume. E amuzant, e toxic, e imaginativ. Nu te lasa sa visezi, iar extremele sale sunt atat de dense incat le stii ca au in spate o retorica, ceva de spus dincolo de situarea SF. “Nimic sumbru, indraznet sau provocator. Nimic cat de cat artistic.”

Evident avem parte de pete de naturalism, umor negru, limbaj licentious, uneori scabros, alteori violent. Tehnica generala a romanului desi nu noua, este pentru mine la prima expunere – o relatare colectiva sau o suma de interviuri. Fara povestitor real (in afara notelor despre fiecare intervievat sau colaborator, cum ii zice autorul). De fapt e doar vocea scriitorului, cea care mi s-a parut prea transparenta, razbate din fiecare personaj. Unul care a scris Rant si Fight Club este ca multe sau chiar toate personajele din carte. Probabil ca Palahniuk este chiar o suma a catorva din eroii si naratorii sai.

Valoare filozofica, alegorica. Putine metafore totusi, dar natura SF a povestirii duce pe un taram de basm. Un basm negru, pentru adulti. In care exista o puternica vitalitate a creativitatii, a ideilor neobisnuite intr-o societate imaginara contradictorie prin natura ei.

Realitatea nu exista in carte, se traieste in virtual. Dar isi face locul prin anormal. Turbarea este refugiul din realitatea virtuala in care toate experientele sunt mijlocite “procesate”. Este calea catre realitatea concreta nemijlocita, trairea directa a tuturor experientelor.

Experimenteaza multe teme: drogurile, calatoria in timp, epidemia, organizarea sociala, exploatarea (sclavagismul), dictatura normalitatii, a religiei, a grupurilor politice si economice dominante, a tehnologiei combinata malefic in show-biz, nemurirea, undele cerberale in care se poate atinge starea de gratie, de imponderabilitate temporala, de neant fizic, sfanta treime. Toate sunt demontate, re-alcatuite, re-reprezentate si re-definite. Asta doar asa ca sa nu credem ca in literatura s-a spus tot si ca nu care cumva sa te multumesti cu comfortul tau mic-burghez.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu