Zilele regelui / Filip Florian
Prima lectura – 15-30 aprilie
Dintr-o intamplare tot ce am citit in ultma vreme are un substrat istoric puternic – Portugalia, Chile si uite acum, Romania sau mai degraba Principatele Romane.
Este foarte greu sa vorbesti despre aceasta carte fara sa te referi la istorie. Cel putin o parte a ei seamana cu un capitol din cartea de istorie. Nu stiu cata documentare a facut Filip Florian, dar descrie atat de clar si minutios inceputul regentei lui Carol 1 in Principatele Romane ca ti se pare ca esti acolo. Mai ales daca recunosti si niste locuri sau strazi.
Cum cartea nu e un tratat de istorie, e sigur ca detaliile timpurilor o fac atat de apropiata, intima chiar. Sunt acolo toate cele pe care le stim despre Romania de acum si care au fost mereu, nu e o surpriza, Caragiale a existat si a avut modelele lui. Dar mai e o alta dimensiune, a creuzetului romanesc, cel in care s-au amestecat nu doar autohtonii valahi, moldoveni, ardeleni, banateni ci si nemti, cehi, bulgari, austrieci, turci, sarbi si toate natiile zonei sau de aiurea din Europa mai mult sau mai putin apropiata. Daca ar fi sa aleg o tema a cartii, mie mi s-a parut ca asta e cea mai graitoare despre detaliul ei socio-istoric.
Am citit Degete mici acum vreo jumatate de an, nu e prima mea intalnire cu autorul. Sa zic ca mi-a placut Degete mici mai mult decat Zilelele regelui, desi mi s-a parut ca acolo, in Degete mici, vasele comunicante au fost cam subtiri, le-as fi vazut mai puternice, dar pana la urma genul asta de alegeri literare nu poate fi dezbatut, e modul in care autorul isi inchide acel cerc imaginar, isi face romanul complet, o sfera perfecta. In Zilele regelui, vasele communicate, legaturile dintre povesti sunt foarte puternice, organice, intr-o intrepatundere totala.
N-am reusit sa descifrez de tot un aspect al cartii. Probabil cand o voi reciti, voi urmari cu mai mare atentie, de ce si cand regele este Karl Ludwig…. (adica tot numele), doar Karl Ludwig, sau Karl, Carol, si Carol I. Uneori am avut senzatia ca e asa dupa personajul care e referinta de moment, alteori mi s-a parut ca e in functie de evenimentele descries, sau poate e o combinatie. Ori doar o alegere aleatoare pentru a intriga cititorul…
Surpriza cartii, care nu se dezvaluie foarte clar la inceput, a fost pentru mine, solutia sau optiunea de a personaliza un motan, pe Siegfried. Mai mult chiar, un motan poet. Da, da, poemele motanului Siegfired sunt savuroase, continue, sarea si piperul intr-o poveste care uneori inainteaza foarte lent. Dar ca si in Degete mici, o istorie ce explodeaza scurt pe final, inchide toate punctele de suspensie. Rabdarea de a ajunge la final merita. Ultima pagina a cartii. Pana acolo, de acolo cateva suspine, regretul ca s-a termnat, si poate gandul ca tara asta ar trebui sa aiba din nou un rege neamt.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu